Răzvan Ilie Meseșeanu și Adrian Marius Dobre merg în Parlament cu promisiunea că luptă pentru relansare economică, ieșire din criză și pentru drepturile câștigate de fiecare român

Răzvan Ilie Meseșeanu, candidat PRO România pentru funcția de senator: „Nu-mi voi propune 100 de lucruri și să nu finalizez niciunul, ci unul, decisiv pentru fiecare dintre noi, pe care să-l duc la bun sfârșit: locuri de muncă mai sigure și mai sănătoase pentru lucrători!”

Ne desfășurăm aproximativ o treime din zi și aproape jumătate din viață în activitatea profesională. În 2019, durata preconizată a vieții profesionale în România a fost de 33,4 ani, iar speranța de viață a fost de 75,3 ani. Statisticile ne arată că în 2019, la nivel național, au fost înregistrați 5.145 de lucrători care au suferit accidente de muncă. Dintre aceștia, 182 au fost accidentați mortal. Câți au fost implicați în accidente în afara muncii și câți în evenimente nedeclarate? Mult mai mulți! Impactul social este imens, pentru că dincolo de pagubele generate de accidentele de muncă, aceste date reprezintă tot atâtea familii care au suferit traume sufletești imposibil de vindecat, colegi de muncă și prieteni afectați. Chiar și un singur accident de muncă produs este prea mult, prețul pe care-l plătim este prea mare, și nu vorbim aici de bani, ci de suferință. Ce putem face pentru a îmbunătăți situația?

Deși cadrul legislativ este armonizat cu legislația europeană în domeniu, nu poate acoperi multe dintre problemele concrete pe care angajatorii/angajații le întâmpină. Există mai multe planuri pe care, în calitate de senator, voi acționa:

  • Crearea unei culturi de securitate și sănătate în muncă prin EDUCAȚIA oferită elevilor și studenților în sistemul de învățământ preuniversitar și universitar;
  • Dezvoltarea acestei culturi prin instruirea adecvată atât a lucrătorilor, cât și a angajatorilor;
  • Stimularea colaborării între autorități (Inspecția Muncii, Inspectoratele Teritoriale de Muncă), institutele de cercetare în domeniu, angajatori și angajați, precum și organizațiile sindicale și patronale în vederea promovării securității și sănătății în muncă.

Modificarea/actualizarea legislației securității și sănătății în muncă prin:

1)        Introducerea unor măsuri de stimulare a angajatorilor în promovarea securității și sănătății în muncă, cum ar fi:

  • Facilități fiscale pentru cheltuielile efectuate, suplimentar obligațiilor legale (de exemplu, pentru modernizarea echipamentelor și instalațiilor, instalarea unor sisteme de protecție mai eficiente, realizarea de audituri);
  • Furnizarea în mod gratuit de materiale informative (ghiduri, broșuri), cursuri de instruire, studii privind condițiile de muncă. Aceste servicii pot fi finanțate din contribuția asiguratorie pentru muncă, respectiv din cota prelevată pentru fondul de asigurare la risc de accidente de muncă și boli profesionale. Sistemul funcționează în Germania, Franța, Spania sau Italia, unde institutele de cercetare în domeniul securității și sănătății în muncă oferă angajatorilor astfel de servicii.

2)        Îmbunătățirea unor prevederi referitoare la instruirea lucrătorilor:

  • Este necesară combaterea caracterului formal al instruirii și adaptarea la formele moderne de muncă(telemunca, munca la domiciliu, forță de muncă închiriată). Accentul trebuie pus pe partea practică a instruirii, utilă lucrătorului, și nu pe cea formală, de completare și semnare a fișei de instruire ca document birocratic;
  • Comportamentul angajatorilor/angajaților în fața noii provocări a momentului: coronavirusul

 

Răzvan Ilie Meseșeanu, candidat PRO România pentru funcția de senator

Adrian Marius Dobre, candidat PRO România pentru funcția de deputat: „Țara noastră trebuie să scape și de cârdășia PNL-PSD, de incompetență, prostie și minciună!”

În această campanie electorală am reușit să mă întâlnesc cu prea puțini oameni față de cât mi-aș fi dorit. Timpul scurt până la alegeri și vremurile tulburi pe care le trăim mă opresc să pot ajunge în fața dumneavoastră pentru a vă adresa, direct, câteva cuvinte. Vă rog să primiți, așadar, această scrisoare de la mine!

Mi-aș fi dorit ca această campanie electorală să se desfășoare în condiții normale de siguranță. Nu alegerile parlamentare trebuie văzute ca prioritate, ci starea de sănătate a populației. România are nevoie de vindecare și nu de dezbinare, de măsuri reale pentru revigorare economică și nu de mesaje populiste și demagogice.

Pe de altă parte, România nu are nevoie să se vindece numai de Covid-19. Țara noastră trebuie să scape și de cârdășia PNL-PSD, de incompetență, prostie și minciună. Aceste două partide care mimează interesul național și se critică, unul pe altul, de ochii lumii, sunt într-o înțelegere tacită clară. Scopul lor este să-și păstreze avantajele financiare și controlul surselor de venit. Este o caracatiță care nu vrea să dea drumul prăzii. Vedem realitatea tristă: economia se prăbușește, oamenii rămân fără salarii, spitalele nu pot asigura asistență medicală, copiii sunt ținuți departe de școli. Ce viitor are țara noastră?

Am o experiență de cadru didactic universitar, 15 ani în antreprenoriat, am activat 20 de ani în mediul privat, dar am avut contact direct și cu administrația publică, la nivelul activității desfășurate în Ministerul Muncii și Ministerul Economiei. Acum vreau să-mi folosesc priceperea și puterea de muncă pentru a mă implica la nivelul puterii legislative a României. Țara are nevoie de legi clare, care să deblocheze domeniile esențiale pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor.

Cu legi coerente și un guvern condus de Victor Ponta, cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România, țara noastră are șansa vindecării. Alături de ceilalți parlamentari PRO ROMÂNIA, mă voi lupta ca românii să poată duce o viață demnă, prin măsuri de responsabilitate socială și instituirea unui venit minim garantat pentru depășirea perioadei de criză. Firmele românești trebuie sprijinite să-și păstreze producția și locurile de muncă.  Cetățenii acestei țări trebuie să-și recapete mândria de a se numi români.

Vă rog ca pe 6 decembrie să vă luați toate măsurile de precauție și să ieșiți la vot! Votați pentru însănătoșirea României, pentru speranță, votați pentru o țară în care copiii noștri să se bucure de fiecare zi! Votați PRO România!

Adrian Marius Dobre, candidat PRO România pentru funcția de deputat
Comandat de Pro Romania filiala Calarasi; Executat de SC CityVision Media SRL – portal: www.CLnews.ro; CMF mandatar financiar coordonator 11200008

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*