Simpozion organizat de ITM Călărași pe tema afecțiunilor musculo-scheletice de origine profesională

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Inspectoratul Teritorial de Muncă al județului Călărași a organizat miercuri, 19 octombrie, un simpozion cu tema „Prevenirea și gestionarea afecțiunilor musculo – scheletice de origine profesională”. Evenimentul a avut loc în cadrul Săptămânii Europene pentru Securitate și Sănătate în muncă, eveniment înscris în Campania lansată de Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă pentru perioada 2020 – 2022 „Locurile de muncă sănătoase îți fac sarcina mai ușoară”.

Potrivit ITM Călărași, la simpozion au participat reprezentanți ai angajatorilor din mediul privat și instituții publice, lucrători desemnați pentru activitatea de prevenire și protecție, reprezentanți ai salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă precum și reprezentanți ai serviciilor externe de prevenire și protecție.

Obiectivele principale ale acțiunii sunt legate de conștientizarea angajatorilor și a lucrătorilor cu privire la necesitatea implementării măsurilor de securitate și sănătate în muncă, în special a celor care vizează prevenirea afecțiunilor musculo-scheletice, conștientizarea lucrătorilor asupra riscurilor la care se expun ca urmare a apariției afecțiunilor musculo-scheletice, diseminarea informațiilor legate de prevenirea expunerii lucrătorilor la acest tip de afecțiuni și nu în ultimul rând controlul locurilor de muncă unde există riscul apariției afecțiunilor musculo-scheletice. Afecțiunile musculo-scheletice asociate locului de muncă afectează atât bunăstarea lucrătorilor, cât și productivitatea și economiile companiilor.

În cadrul simpozionului au fost prezentate aspecte întâlnite în practică legate de prevenirea afecțiunilor musculo-scheletice precum și bune practici referitoare la politicile manageriale de prevenire a riscurilor de accidentare prin designul muncii, lucrări și studii de caz, precum și analize asupra materialelor prezentate.

În aceeași zi, Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași a susținut o întâlnire cu specialiștii din cadrul CECCAR – Filiala Călărași, ocazie cu care au fost diseminate modificările legislative din domeniul relațiilor de muncă apărute în anul 2022.

În cadrul întâlnirii, inspectorii de muncă au prezentat modificările aduse de Legea nr. 144/20.05.2022 care modifică și completează Codul Muncii, în ceea ce privește posibilitatea accesului online a salariaților/foști salariați la datele care îi privesc din registrul general de evidență a salariaților și a Legii nr. 275/30.09.2022 prin care este respinsă O.U.G. nr. 37/2021 care aducea modificări Codului Muncii, în sensul exceptării microîntreprinderilor de la unele obligații (întocmirea fișei postului și a regulamentului intern etc.) și au răspuns întrebărilor ridicate de participanți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*