Subinspector de poliție Olaru Ioan Robert din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, Biroul Pregătire Profesională, a obținut locul II la concursul de tir sportiv „Cupa Poliției Capitalei”.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Poliției Române, de IPA Regiunea 4 București, în parteneriat cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Peste 90 de polițiști au participat la concursul desfășurat la poligonul Tactical Shooting Range București.
Polițistul din Călărași s-a clasat pe locul II la proba de tir sportiv.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prima zi de școală a adus din nou emoția unui început în comunitățile din județul Călărași. Copii care au intrat pentru prima dată într-o sală de clasă, elevi bucuroși să-și revadă colegii, părinți și profesori […]
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, fiind acuzat de două infracțiuni de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. Potrivit Parchetului, […]
Președintele României, Nicușor Dan, participă luni, 7 septembrie, la deschiderea noului an școlar la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Curcani, județul Călărași. Cu prilejul începerii cursurilor, șeful statului a transmis și un mesaj adresat […]
Be the first to comment