FOTO VIDEO Cartierul Măgureni din Călărași capătă o nouă înfățișare. Primarul Marius Dulce anunță că lucrările de modernizare vor fi gata până la începutul verii

Primarul din Călărași, Marius Dulce. FOTO Adrian Boioglu

Ani la rând oamenii i-au plâns, la propriu, de milă, însă a venit momentul în care soarele să răsară și pe străzile cartierului Măgureni, din Călărași. Primele semne de modernizare au început să apară încă din toamna anului trecut, într-un moment în care locuitorii acestui cartier renunțaseră la orice urmă de speranță că ulițele pe care și-au întemeiat gospodăriile vor mai fi vreodată asfaltate, iar cartierul va căpăta, pe merit, titulatura de zonă urbană.

„Este și normal să așteptăm această lucrare. Sunt călărășean și acolo cred că de 50 de ani nu s-a mai făcut nimic, iar oamenii sunt îndreptățiți să ceară acest lucru”, afirmă primarul Municipiului Călărași, Marius Dulce.

Edilul a declarat pentru CLnews că Primăria Municipiului Călărași a accesat fonduri prin programul național de investiții „Anghel Saligny” pentru a putea reda demnitatea acestei zone a orașului. Lucrările premergătoare asfaltării suprafeței de circa patru kilometri și jumătate de străzi și trotuare din cartierul Măgureni au început încă din septembrie 2023. Proiectul nu se poate materializa însă peste noapte, având în vedere că șantierul nu include numai turnarea covorului de asfalt, ci și amenjarea rețelei de canalizare.

„Ne-am apucat de cartier, sperăm ca până în luna mai sau la finalul lunii mai să începem să și asfaltăm Am întârziat cu acest lucru pentru că acolo nu era nimic, nu aveam nici canalizare menajeră și nici pluvială și atunci a trebuit să facem mai întâi canalizarea menajeră și pluvială și așa cum veți vedea sau dacă ați fost acolo și ați văzut, se lucrează – ne-a împiedicat timpul, dar și ploaia e bună, pentru că avem nevoie – și vom face lucruri frumoase acolo și nu numai acolo, pentru că avem și str. Mihail Kogălniceanu și str. 1 Mai și str. Independenței”, a mai completat primarul, pentru CLnews.

Peste 10 milioane de lei investesc autoritățile în modernizarea infastructurii de canalizare și trafic rutier și pietonal din acest cartier, care cuprinde circa 15 străzi. Banii vin integral de la Guvern, iar Primăria și-a propus ca lucrarea să fie făcută cu maximum de responsabilitate și să dureze ani buni fără necesități de reparații. De aceea, primarul Marius Dulce i-a sfătuit pe locuitorii cartierului să facă efortul de a se branșa la rețeaua de utilități înainte de începerea etapei de asfaltare a străzilor.

„Din momentul în care am apucat și am asfaltat nu mai putem interveni timp de cinci ani, pentru că lucarea este în garanție și nu putem risca pierderea garanției dacă intervenim să își tragă cineva un racord la canalizare sau gaze”, a mai subliniat Marius Dulce.

După ce lucrarea va fi gata, călărășenii care locuiesc în cartierul Măgureni vor scăpa de senzația că locuiesc încă la sat și nu în municipiul reședință de județ. Străzile și trotuarele vor căpăta o nouă înfățișare, iar proiectul prevede inclus amenjarea de spații verzi, o nuanță menită să contribuie la reabilitarea estetică a unei zone care, mult timp, a jucat rolul de Cenușăreasă a orașului.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*