VIDEO Președintele interimar al PSD Călărași, Vasile Iliuță, și-a anunțat candidatura la conducerea filialei județene

Conferința săptămânală de presă a PSD Călărași

Președintele interimar al PSD Călărași, Vasile Iliuță, a anunțat joi, 30 iunie, în cadrul conferinței săptămânale de presă a partidului, că își depune candidatura la conducerea organizației județene a partidului.

Vasile Iliuță şi-a evaluat activitatea politică și a anunțat începerea de alegeri în toate organizațiile locale din județ, conform unui calendar, precizând că în cursul zilei de joi, 30 iunie, îți va depune candidatura la președinția organizației județene a PSD Călărași.

„Vom face alegeri în fiecare localitate, de jos în sus. După care se vor alege și la nivel județean. Va fi depunerea dosarelor conform unui calendar pe care îl voi primi. Astăzi eu sunt unul dintre cei care mă înscriu în competiția pentru președinția organizației județene, urmând ca și ceilalți care vor dori să se înscrie în competiție o să aibă un termen să-și depună dosarele”, a declarat Iliuță.

Tot în cursul conferinței de presă, președintele social-democrat și președinte al Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a anunțat numirea actualului manager al Spitalului Județean, Bogdan Mihai, în funcția de administrator public al județului Călărași. În noua funcție, acesta va coordona activitatea a trei unități sanitare din județ, respectiv Spitalul Județean de Urgență, Săpunari și cel de Pneumoftiziologie.

„Ceea ce s-a întâmplat în toată perioada în care am manageriat Spitalul Județean de Urgență Călărași, o vom extinde la nivelul celorlalte două unități sanitare”, a promis noul administrator public al județului Călărași.

Ulterior, Vasile Iliuță a vorbit și despre întâlnirea pe care avut-o cu ambasadorul Bulgariei în România și despre decizia de a construi primul pod peste Dunăre dintre cele țări în județul Călărași,  parte a strategiei de dezvoltare a Dunării pentru România-Bulgaria.

„În strategia aceea, bulgarii au făcut tot posibilul ca să includă în planul de dezvoltare a Europei cinci poduri viitoare. Ele au fost puse pe agendă, au fost trasate ca strategie, și, împreună cu ambasadorul Bulgariei am fost de comun acord ca primul pod să fie construit la Călărași. Urmează ca Ministerul Transporturilor să lanseze studiul de fezabilitate”, a mai precizat Vasile Iliuță.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*