Mari personalități călărășene la Muzeul Dunării de Jos: personalitatea lunii iunie, Nicolae Gioga – antrenor de canotaj

Muzeul Dunării de Jos, Călărași. FOTO Adrian Boioglu
Muzeul Dunării de Jos, Călărași. FOTO Adrian Boioglu

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, prezintă publicului personalitatea lunii iunie: antrenorul de canotaj Nicolae Gioga.

Nicolae Gioga s-a născut la 11 iunie 1951 la Călărași, unde urmează studiile primare și cele liceale. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București (1975).

Activitate socio-profesională: a practicat canotajul de performanță, apoi s-a dedicat muncii de antrenor.

A activat la Clubul Nautic Universitar (1976-1983), iar din 1984 la C. S. Steaua din București, unde din 1992 deține și funcia de șef al Secției de sporturi nautice.

A contribuit la obținerea celor 55 de titluri naționale de senioare (1984-1999) și la promovarea în loturile naționale de juniori, tineret și seniori a unui număr de peste 80 de sportivi. Și-a adus contribuția la obținerea unor performanțe de prestigiu la C.M. și J.O. în cadrul colectivelor tehnice la loturile de juniori: 1979-1982 și 1986 (5 medalii de aur și una de bronz), la lotul de tineret – 1995 (o medalie de aur) și la lotul olimpic feminin: 1994-1996 (14 medalii la J.O. și C.M.- 6 de aur, 4 de argint și 4 de bronz).

Între 1997 și 2000, când au fost cucerite 17 medalii (7 de aur, 3 de argint și 7 de bronz) la C.M. și J.O., a îndeplinit funcția de antrenor principal la lotul olimpic feminin. Pentru rezultatele obținute a ocupat locul III în topul celor mai buni antrenori în 1997 și locul I în 1998 și 1999. La J.O. de la Sydney (2000) ca antrenor principal al lotului olimpic, a obținut trei medalii de aur, cu echipajele de 8+1, dublu vâsle și dublu vâsle categoria ușoară.

Începând din 1990 a fost membru al Biroului Federației Române de canotaj, iar din 1997 vicepreședinte.

Mai mult, din 1997 până în 2002, sub îndrumarea sa, echipajele românești, care înainte de această perioadă erau obișnuite cu argintul și bronzul, în fiecare an au urcat cel puţin o dată pe prima treaptă a podiumului. De altfel, la un moment dat, Elisabeta Lipa, care a obținut multe dintre trofeele sale sub îndrumarea lui Nicolae Gioga, l-a supranumit ,,alchimistul care mi-a transformat medaliile de argint și bronz în aur”.

Dan Popper, fostul secretar al Comitetului Olimpic Român și al Federației Române de Canotaj, spunea despre Nicolae Gioga: „Este antrenorul care a introdus în canotaj noi concepte de pregătire. Ideile sale au schimbat programele tradiționale de pregătire și au adus un aer proaspăt canotorilor noștri”.

Din păcate, experiența și priceperea sa folosesc sportivilor din alte țări, în prezent Nicolae Gioga consiliind naționalele Chinei, lndiei și lranului. Desemnat de către federația internațională de specialitate drept cel mai valoros antrenor de canotaj din lume în anul 2000, Nicolae Gioga a intrat în istorie ca primul, și deocamdată singurul, tehnician român care a cucerit trei medalii de aur la aceeași ediție a Jocurilor Olimpice.

Distincții: în 1987 i s-a acordat titlul de Antrenor emerit, iar în anul 2000, i s-a conferit Ordinul Național “Serviciul Credincios” în grad de ofiţer.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*