Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică, de tip Cod Portocaliu, ce vizează ploi abundente, valabilă și pentru județul Călărași, de luni, 05 iulie, ora 12.00 și până marți, 06 iulie, ora 10.00.
Astfel, în județele Tulcea, Constanța, Vaslui, Galați, Brăila și în jumătatea de est a județelor Ialomița și Călărași va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40 – 50 l/mp și izolat de peste 60 – 80 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul de Poliție Județean Călărași scoate la concurs 34 de posturi de agenți și ofițeri de poliție, prin încadrare directă. Înscrierile se fac online, la adresa de e-mail resurseumane@cl.politiaromana.ro. Sunt scoase la concurs prin încadrare […]
E-Distribuţie Dobrogea SA a pus la dispoziția Primăriei Călărași un spațiu, pe strada Speranței, pentru amenajarea unui centru de vaccinare împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de primarului orașului, Marius Dulce, pe pagina sa […]
În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-COV-2 și protecției participanților la concursurile organizate de Poliția Română, candidații sunt obligați să respecte anumite măsuri. Astfel, la toate concursurile organizate de Poliția Română, în această perioadă, vor putea […]
Be the first to comment