Un călărășean și-a amenințat soția cu moartea. Polițiștii au emis un ordin de protecție

Un călărășean și-a amenințat soția cu moartea, iar polițiștii au emis un ordin de protecție.

La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 19:14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, de 41 de ani, cu privire la faptul că soțul o amenință cu cu moartea.

În urma primelor cercetări, reiese faptul că la data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 18:55, în timp ce aceștia se aflau în locuință, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, soțul femeii, un bărbat de 47 de ani, a amenințat-o pe aceasta cu moartea, având în mână un cuțit.

“A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit că există risc pentru viața, integritatea corporală sau libertatea persoanei, în cauză fiind emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.

Persoana vătămată formulează plângere penală, iar în cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare” – IPJ Călărași.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*